Îmi place. Mister. Planuri. Tu. Noi.

Bună dimineața, zăpăcito!

Îmi place când mă trezesc lângă tine și îți cuprind în palme fața mototolită de somn. Îmi place când te agăți de pieptul meu pentru încă cinci minute de stat în pat( asta în nopțile când dormim unul la casa celuilalt). Îmi mai place cum astea 5 devin 10, 15 pentru ca mai apoi să se transforme într-o oră sau o zi întreagă de lenevit. Îmi place cum te enervezi pe toată lumea câteodată și înjuri în cele mai brutale moduri chiar și obiectele nevinovate (mă rog, sunt vinovate pentru că îți stau în cale și simți nevoia să îți descarci toată furia). Ca să îți dau exemple clare: „lingura naibii”, „scaun prost”, „pix idiot”, „speri să mori”(aici te adresai unui semafor).

Ești un mister și încerc să te descopăr cu fiecare zi. Când nu obișnuiam să ne vorbim, aș fi zis că ești o tipă banală, care își petrece existența între birou și patul de acasă. Nu îmi puteam imagina ceea ce se întâmpla cu persoana ta în afara orelor de lucru. Cu toate astea, la un moment dat nesperat, planetele s-au aliniat, Marte sau Mercur a fost retrograd, Luna s-a cuplat cu Soarele, iar noi doi ne-am dat întâlnire la o cafea (pe terasă la muncă deoarece citez „nu suntem suficient de prieteni ca să ieșim la cafenea”). De aici am început să te desenez în alte culori în mintea mea. Revenind, ziceam de mister. Da, pentru că tu nu ești așa cu toată lumea. Nu toți te știu așa cum am ajuns să te văd eu. Tu ești tu când ești cu mine, iar modul tău împrăștiat de a te comporta se completează perfect cu al meu.

Am planuri cu tine. Planuri să te țin de mână seara în timp ce ne plimbăm desculți pe plajă. Să te apăr de frig dându-ți hanoracul meu. Să stai turcește în vârful patului încercând să te machiezi de ieșit în oraș, iar eu să dau buzna cuprinzându-te și lăsându-mi capul pe umărul tău. Am planuri să te văd zâmbind des în tricourile pe care ai inceput să mi le îndeși în dulapul tău de acasă. Am planuri să continuăm să ne furișăm la muncă în cealaltă clădire doar pentru a ne rupe de ochii celor care sunt prea obosiți să iubească, prea ancorați în proiectele lor care par că le absoarbe și ultima picătură de viață. Făcând o paranteză (* unii colegi cred că or sa ajungă să se căsătorească cu brief-urile.

De ce îți scriu acum? Îți scriu pentru că și tu o faci. Îți scriu ca să-ți răspund rândurilor tale. Îți scriu nu ca să fim chit ci pentru că așa simt. Pentru că îmi dai mai multă viață decât am uneori, pentru că ai încredere în mine. Vreau să fiu cel mai bun ca să merit să fiu al tău. Vreau să te iubesc pentru totdeauna. Vreau să rămânem așa cum ne-am găsit și să ne ținem de mână prin viață până la linia de finish. Recunosc că nu sunt un poet într-ale cuvintelor așa cum ești tu, dar știu că nu trebuie să am talent ca să te sensibilizeze postarea asta. Și cu toate astea, sper că te sensibilizez destul de des și te gândești la mine zilnic.

Noapte bună, zăpăcito!

PS: Aș fi putut alege altceva, m-aș fi putut avânta în incertitudine, dar am ales brațele tale și-o pătură caldă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s