eseu

E poate adevărat că nu existăm cu adevărat până când nu ne vede cineva existând, nu vorbim cu adevărat până când nu înțelege cineva ceea ce spunem, în esență, nu suntem pe de-a-ntregul vii până când nu suntem iubiți.

Dragostea își dezvăluie nebunia prin refuzul de a accepta normalitatea inerentă a persoanei iubite. De aceea îndrăgostiții par plicticoși celor din jur. Pentru că numai trupul este deschis vederii, îndrăgostitul își pune speranța în fidelitatea sufletului față de învelișul său, speranța că trupul deține un suflet pe potrivă, că ceea ce epiderma reprezintă se dovedește a fi ceea ce este.

Ce vezi la ea? Îi spune mintea oglinzii; Ce vrei să vezi la ea? Îi spune inima oglinzii.

Cele mai atrăgătoare femei nu sunt cele care ne dau voie să le sărutăm imediat (devenim repede nerecunoscători) și nici cele care nu ne lasă deloc să le sărutăm (le uităm repede), ci cele care ne duc de nas între aceste extreme.

Evităm ideea de neimaginat că nevoia de dragoste preexistă întotdeauna iubirii noastre pentru cineva anume.

Când doi oameni nu mai reușesc să transforme diferențele dintre ei în glume, e un semn că au încetat să se iubească.

Motivul certurilor nu este niciodată atât de important ca disconfortul al căror pretext sunt. Dragostea neîmpărtășită poate fi dureroasă, dar e o durere lipsită de primejdie, pentru că nu implică prejudicii aduse altcuiva decât ție însuți; o durere intimă, pe cât de dulce-amăruie, pe atât de autoindusă. Dar imediat ce dragostea capătă reciprocitate, trebuie să fii pregătit să renunți la pasivitatea de a fi rănit și să-ți asumi răspunderea de a provoca răni.

Țin la tine, așa că o să te enervez, te-am onorat cu o viziune despre cum ar trebui să fii, așa că o să te rănesc.

Ceea ce este atât de înspăimântător este măsura în care poți să idealizezi pe cineva, când îți e atât de greu chiar să te suporți pe tine însuți – tocmai pentru că așa o problemă există…

Urăsc să n-am încotro decât să risc iubindu-te așa

pentru ca ea

Orice bărbat care are un ţel şi un scop în viaţă, are nevoie de o inspiraţie. Ea poate intra în viaţa ta ca o inspiraţie ca să îţi împărtăşească momentele bune şi mai puţin bune, care să înjumătăţească povara sentimentelor, şi să dubleze momentele plăcute.

Ea poate să te facă să înţelegi că îi eşti atât de important, încât ce mănânci, ce porţi, ce vorbeşti, nu mai contează doar pentru tine, ci şi pentru ea.

Ea reuşeşte să-ţi demonstreze, fără să fie necesare cuvintele, că o viaţă care nu e trăită în doi, este o viaţă pustie.

Ea face din tine un bărbat mai bun, prin simplul fapt că are încredere în tine, în visele tale şi te sprijină în ceea ce faci.

Ea schimbă sensul cuvântului „acasă”, pentru că vei simţi că acasă e în inima ei.

Ea o să fie lângă tine şi o să te ţină de mână chiar şi atunci când nu a mai rămas nimeni în jurul tău.

Ea ştie că dragostea trece şi prin stomac, de aceea o să învăluie casa cu miros de prăjitură proaspăt scoasă din cuptor.

Ea nu o să încerce să te schimbe pentru binele ei, ci se va schimba pentru binele tău.

Ea se va ruga pentru tine mai des decât pentru ea, iar tu o să vrei să-i săruţi fiecare lacrimă care curge din ochii ei.

Ea o să fie în mintea ta în fiecare zi, iar zâmbetul ei va fi cel mai bun medicament pentru tristeţea ta.

Ea o să te facă să-ţi doreşti să o vezi şi să o savurezi în fiecare etapă a vieţii ei: acum, când e tânără, şi în viitor, când va îmbătrâni frumos alături de tine.

Vocea ei va fi sunetul tău preferat, iar chipul ei, dependenţă pentru ochii tăi.

Numele ei va trezi în tine emoţii puternice, şi mereu îl vei asocia cu iubirea.

Pentru ea vei fi gata să renunţi la tot, pentru că oricum fără ea nu ar mai avea valoare.

Când o vei privi, vei avea siguranţa că va fi cea mai bună soţie pentru tine şi mamă pentru copiii tăi.

nu tu si pentru tine

Cine ţi-a spus că tu ai fi, măcar pentru o clipă, cea care mi-a răscolit sufletul? Cea care îmi inspiră scrierile? Cea care îmi face viaţa mai frumoasă? Cine a putut să-ţi spună aşa ceva?

Nu tu eşti cea la care mă gândesc zilnic.

Nu tu îmi faci inima să bată mai repede.

Nu pentru tine scriu rânduri întregi, şi nu fiecare literă ţi se adresează.

Nu pentru tine am acel zâmbet care spui că-ţi aminteşte de dimineţile în care răsare soarele.

Nu datorită ţie am învăţat să fiu un om mai bun şi un bărbat răbdător.

Nu doresc să-mi împart prezentul cu tine, şi nici nu visez la un viitor împreună.

Nu din cauza ta am plâns, pentru că eu nu plâng.

Nu, nu-ţi spun toate acestea pentru că mi-e frică.

Nu, nu pe tine te aştept.

Nu, nu-mi place să fii aproape. Mai bine să fii departe.

just do it

Bă, dar atunci vei zâmbi, aşa tâmp, cu un ochi înroşit de oboseală şi cu o buză atârnând. Vei arăta puţin mai bine decât cocoşatul de la Notre Dame, dar vei sclipi în tine. Şi nu e vorba de mândrie, dar un sentiment asemănător te va încerca şi atunci, tocmai atunci ar fi bine să iei o pauză şi să te arunci în activităţile pe care le-ai tot ratat în timpul în care ai fost un pui de mizantrop. Coboară din turn şi fă parte din mulţime, mergi la concerte, distrează-te. Aruncă-te în ideile altora, în conversaţii, recapătă-ţi vechii prieteni. Ieşi la o bere, simte vibraţiile vieţii.

Mergi la mare şi bucură-te de fiecare minut petrecut cu tine şi cu cei din jur. Pentru că apoi va urma partea a doua a distracţiei, momentul în care va trebui să revizuieşti materialul. Şi nu te grăbi, lasă să treacă timpul, lunile. Ştiu că te mănâncă degetele. Ştiu că eşti atât de sigur că ceea ce ai făcut este perfect, că nu are nevoie de nicio modificare, dar nu fi ipocrit.

Lasă timpul să treacă pentru a putea ieşi din povestea ta şi pentru a putea privi materialul cu alţi ochi. Şi te asigur că o nouă lume se va deschide după ce tu nu vei mai face parte din cea pe care ai creat-o şi poate din sutele de pagini, vei reduce totul la jumătate sau vei modifica mai bine de atât. Iar dacă va fi cazul, fă experimentul ăsta până când vei simţi că ai spus tot ce trebuia să fie spus şi că nu vei mai avea vreo virgulă de adăugat. Abia atunci vei reuşi să te învingi pe tine însuţi şi să fii mulţumit de ceea ce ai realizat.

fiare

Am recitat a mia oară, Am recitat fum de țigară. Poeme, cadaveric parfumate, Emoții, în trupuri goale consumate. Am recitat cu urlete. Am recitat din suflete. Poeme, schingiute fumegânde, Emoții, în cușca fiarelor plăpânde

vin cu vin

Era deja întuneric când am ajuns noi acasă. Hoinărisem mult pe străzile reci și pustii. Dar ne plăcea să facem asta împreună.
—Propun să ne îmbătăm, a spus ea.
Am râs. Era nebună. În sfârșit era și ea nebună în acel mod pe care eu o iubeam și pe care și ea îl iubea la mine.
—Ai înnebunit?
—Nu! Propun să ne îmbătăm! Vreau să ne îmbătăm. Insist să ne îmbătăm în seara asta.
—Cu ce?
—Cu vin.
—Cu vin? De ce cu vin? Nu am putut să-mi rețin un zâmbet larg și copilăresc, dar nici n-am încercat. Avem vin?
—Aș fi vrut să ne îmbătăm cu iubire, dar mai bine să ne îmbătăm cu vin! Cu vin să te văd, vin să te iubesc, vin să te am, vin să te iau și vin să fim pentru totdeauna.
—Atunci, toarnă-mi un pahar cu “vin să te văd și promit că am să te văd numai pe tine fiind beată de iubire, de noi amândoi trecuți prin veri, soare, toamnă și ploi. Vino să-ți vin. Să vin să te respir, să te inspir, să nu pot pleca, să nu vreau să scap, să n-am ce să fac în afară să te iubesc.”
—Imediat! Doar toarnă-mi și tu un pahar de vin să te iubesc, e cel mai dulce dintre toate și am băut atât de multe încât deja cred că încep să fiu amețit.

S-au stins luminile, s-au lăsat paharele jos, iar tot ce s-a mai întâmplat va rămâne doar între noi. Eram poate orbi, mai mult eu, de iubire, de vin, de întuneric…dar până și iubirea e oarbă din multe motive.Un coleg de liceu spunea că iubirea e oarbă pentru că oamenii, atunci când se sărută, închid ochii, atunci ni se părea tuturor pueril, dar plauzibil.

Trăiam fericiți…”

arhitectul

Aceeași plimbare, sub aceleași stele
același cântec de greieri
și un alt foc de tabără.
Același lac lucios, aceași lună dublă
aceleași gânduri din același cap
dar fără ea.
Toate sunt aceleași, dar nimic nu mai e la fel.

Din experiență, mare parte a femeilor îi preferă pe tipii îndrăzneți, cei care nu întreabă dacă pot, ci care fără să întrebe, intră-n patul și sufletul femeii. Și se ascund atât de bine, încât cu greu îi mai scoți afară.

N-o întreba dacă vrea să o săruți, da-ți singur seama dacă se cuvine, iar dacă ea-ți dă toate semnalele că ar cam fi cazul să-i acoperi buzele cu ale tale, nu te holba ca prostul și treci la fapte. Cum la ce fapte? La sărutat.

N-o întreba dacă dorește să vină la tine, sub pretextul vizionării unui film. Fă-o să vrea, fă-o să-ți spună c-ar vrea să vadă diagonala Tv-ului din sufragerie. Și pe cea a celui din dormitor.

Fă-o să vrea să rămână și dimineața, nu să-și cheme un taxi la 6 și să te salute-n grabă, trântind în urma ei ușa. Să-ți dea mesaj să-ți spună că i-a plăcut și c-ar mai repeta experiența. Cam o viață.

N-o întreba dacă își dorește o relație serioasă, că-i stupid și infantil. Fă-o să-și dorească una. Să vrea să fii bărbatul în fața căruia se dezbracă – de haine și de ea. Să vrea să-ți poarte dimineața cămășile pe post de halat. Să vrea să-ți gătească câte-un mic dejun încheiat cu ce ați început aseară.

Fă-o să vrea, fără să o întrebi, să-ți fie fidelă. Să te strângă mai tare de mână atunci când ochii vreunuia se uită la fundul ei. Să fie mândră că te are-n stânga ei atunci când uzați pavelele din Centrul Vechi.

Când vrei o femeie, trebuie să o seduci, nu fi un simplu operator de la Institutul Național de Statistică! Femeile se cuceresc, nu se întreabă. Poate singura întrebare este cea de la final, când o întrebi dacă este sigură că vrea să plece.