auzite pe terasa

Cândva, te recunoșteam dintr-o mie. Azi, nici măcar atunci când te am în față.

Nu-mi pare rău de tot ce n-am avut,
Îmi pare rău că din ce am avut n-am făcut mai mult.

Se iubeau atât de mult încât s-au pierdut de frică să nu se rănească reciproc.

-Ce-au speriat-o? Poveștile în care-ți mărturiseai impulsivitatea? Problemele tale de acasă? Trecutul tău…?
-…nu, nu și NU!
-Dar atunci?
-…atașamentul meu.

 

Tu erai ruptă din soare, dădeai nopților culoare.

Eu eram rupt dintre stele, plin de ură și belele.

pentru că tu nu îmi meriți nici măcar ura.

Cum am ajuns să plângem în fața unui telefon?

Printre umbre sterse si fumul albastru de tigari
Ingropi regrete si dezamagirile de ieri

 

send nudes

-Dezbracă-mă cu grijă. Întâi sufletul, dragul meu, apoi hainele. Ce vezi?
-…căldură.

-Dezbracă-mă de cuvinte. Ce vezi?
-…artă.

-Dezbracă-mă de gânduri. Ce vezi?
-…sinceritate.

-Dezbracă-mă de timp. Ce vezi?
-…un viitor.

-Dezbracă-mă de frumusețe. Ce vezi?
-…simplitate.

-Dezbracă-mă de frici. Ce vezi?
-…teama de trecut.

-Dezbracă-mă de remușcări, de regrete, de nopți nedormite și lacrimi ce s-au uscat. Ce vezi?
-…un suflet ce vrea iubire.

viata langa o femeie desteapta

Trebuie să ştii că atunci când alegi să iubeşti o femeie deşteaptă, alegi în acelaşi timp să fii un bărbat adevărat. Asta pentru că o femeie deşteaptă nu poate fi iubită de nici un alt tip de bărbat, pentru că nu poate fi înţeleasă, şi nici nu-i poate face faţă. Vorba americanilor, You Can’t Handle IT!

O femeie deşteaptă îşi va da seama aproape de fiecare dată când vei încerca să o minţi. Uneori, te va lăsa cu impresia că te-a crezut, doar pentru că a fost o minciună inofensivă. Însă, de cele mai multe ori, va face astfel încât adevărul să iasă la suprafaţă, spus chiar de, surpriză, tine!

O femeie deşteaptă nu se va mulţumi cu un „te iubesc” spus cu gura plină, ci va căuta să citească acel „te iubesc” şi din gesturile tale. Pentru ea, cuvintele trebuie doar să întărească şi să susţină ceea ce tu arăţi deja. Dacă gesturile vor fi în contradicţie cu vorbele, şi invers, crede-mă, îşi va da seama!

O femeie deşteaptă este o femeie care vede detaliile, mai mult decât celelalte femei. Şi, de cele mai multe ori, interpretează mai mult decât celelalte. Aşadar, dacă nu îţi plac întrebările şi explicaţiile, nu iubi o astfel de femeie!

O femeie deşteaptă va şti că atunci când i-ai adus un buchet de flori, deşi nu-ţi stă deloc în obicei, ori ai ieşit cu altcineva, ori ai greşit cu ceva teribil. Totuşi, va lua în considerare şi posibilitatea că poate ţi-ai venit în fire.

O femeie deşteaptă îşi va da mereu seama dacă foloseşti replici ieftine, şi în loc să o cucereşti, o vei face să râdă. Nu cu tine.

O femeie deşteaptă mereu se va lăsa cucerită greu, pentru că de cele mai multe ori, bărbaţii care nu vor ceva serios, pleacă. Astfel, se triază şi va rămâne cu cel care contează.

Când alegi să iubeşti o femeie deşteaptă, trebuie să ştii că ea nu ştie ce înseamnă  jumătate de măsură. Pentru ea există totul sau nimic!

Atunci stia ca

Știa de ce voia să o sărute. Pentru că era frumoasă. Și înainte de asta, pentru că era amabilă. Și înainte de asta, pentru că era inteligentă și amuzantă. Pentru că era combinația perfectă între inteligență și amuzament.
Pentru că se putea imagina făcând o plimbare lungă cu ea, fără să se plictisească vreo dată. Pentru că, de fiecare dată când vedea ceva nou și interesant, sau ceva nou și ridicol, mereu se întreba ce ar avea ea de spus despre asta – ce notă i-ar da și de ce.

TRECUT

Imaginează-ți că mergi pe stradă și te uiți în spate, la trecut. Și te împiedici. Știi de ce te împiedici? De viitor. Și o să te doară că te-ai lovit de el. Și meriți. Pentru că nu ești pregătit de viitor, când tu mergi înainte și te uiți înapoi.

astazi pe terasa

-Pe bune că nu te înțeleg.  Ai promis că nu o să o mai faci și totuși o faci. Vreau să-mi spui de ce? Nu vezi că nu mai pot mânca din cauza ta… Mi-ai luat toată pofta de mâncare și tot cheful de viață… De câte ori ți-am zis să nu mai pui mâna pe el dacă nu e al tău?

-Nu-mi spui mie ce să fac, văd că oricum nu te interesează prea mult, așa că fuck off. Ai zis că mă lași în pace să-mi fac de fac și mi-am făcut de cap. Te-am ascultat. Acum vii și îmi spui că te-am lucrat pe la spate.

Ea deja a atins orice limită. El ar fi vrut să o catapulteze  până pe clădirea celor de la TBI.  Eu stăteam molcom într-un colț și asistam la una din cele mai frumoase certuri legate despre…. un strugure.

#GLOBALIZING

terase incarcate

Era o tipă ciudată, ascunsă în pauza aceea bleagă de cafea dintre “Am încredere că vom duce proiectul la capăt” și un “Știu” șters, spus încet, precum un secret așternut pe-o foaie albă. Și poate era ceva mai mult în tăcerile lungi, în privirile calde, depărtate de aceea noapte, sau poate doar o teamă ascunsă în bătăile scurte de inimă caldă.
Și s-au găsit cumva prin lume, printre sunete de chitară ursuze și o ceașca de ceai cu lămâie, pe o terasă plină cu lume de pe Puțul lui Zamfir, într-o zi dintr-o toamnă întârziată la început de iarnă. Și au văzut ceva, unul in ochii celuilalt, un gând aruncat departe, un “te-am căutat prin lume”, șters de pe buze.
Iar acum e ca o briză de vară iarna, ca un răsărit, privit de pe o scară sau o melodie veche, auzită din întâmplare, și-o bătaie de inimă prea tare. Și e un tremur, undeva ascuns adânc, de-o tipă amară  și totuși dulce între un “Te-am iubit cândva” și-un “Am știu mereu”, alunecat de pe-o buză mușcată, într-o dimineața de primăvară care va fi să vină.

Diminețile sunt lungi și obositoare în clădirea de birouri de pe Puțul lui Zamfir. Șeful își parchează uneori mașinile de-a curmezișul pe jumătate de stradă, iar dacă ați fost cândva acolo, știți ce provoacă prea multă înghesuială. Zorii zilei s-au lăsat de ceva timp, iar eu cred cumva că întâmplător sau poate nu, cafeaua de dimineață are alt gust azi. Poate o fi din cauza cuvintelor nespuse care te secătuiesc uneori, poate din cauza planurilor pe care le-ai lăsat de izbeliște doar pentru că nu ai avut timpul necesar. Pe strada asta, timpul stă în loc și cumva intrii într-o altă dimensiune. E greu de spus prin cuvinte de ce se întâmplă ce se întâmplă. Pur și simplu e, iar noi, cei cu afaceri total opuse înșirate de-a lungul Puțului, ajungem să trăim într-o buclă în momentul în care dai colțul de la Raiffeisen Bank spre Pio.

Îmi iau cafeaua și urc pe terasa încărcată de fețe pe care recunosc că nu-mi doream neapărat să-mi încep ziua cu ele, dar sunt acolo. Și știu că nu vor pleca pentru următoarea jumatate de oră. Cât să nu-mi pot eu bea cafeaua în liniște și pace. Azi m-am trezit entuziasmat pentru că avem un proiect nou și pentru că il așteptam cumva de mult să îl purcedem ca să zic așa.  Mă așez pe perna aia verde într-un colț al terasei și vă zic sincer că n-am chef să salut pe cineva până în ora 13. M. ajunge la muncă un pic obosită pesemne că a tras ceva azi noaptea pe la filmări și n-a apucat să doarmă. Ochii îi sunt obosiți, iar dacă o analizez mai bine pare că a intrat puțin la apă. Se așează diametral opus, în colțul celălalt al terasei obosite. Peste câteva minute își face apariția R.P. Nu glumesc când vă spun că tipul ăsta nu doar că mă seacă de energie, dar îmi strică până și zilele în care nimic nu ar putea strica pe nimeni. Slavă cerului că nu salută și nici nu mă bagă în seamă. La modul cel mai serios, am zile în care mi-aș da demisia fără să stau pe gânduri. Domnul meu prieten ursuz servește muncă undeva în jurul orei 14, așa că până sosește am timp să frec menta mai mult decât este necesar.

Trece cam o jumătate de oră, apoi mai trece o oră și tot așa trec orele. Domnul ursuz care obișnuiește uneori să facă pe șeful fără să reușească, sosește. Urcă direct pe terasă cu cafeaua între palme și cu un mers agale de zici că băuse pe puțin două sticle de whiskey cu o seară în urmă. Și de fel nu ar bea atâta că are probleme cu inima și e pe pastile. Mă salută și își ocupă locul pe postamentul de lemn:

-Reușim să terminăm azi cu ce ne-am propus? mă întreabă el pe un ton domol dar cumva cu o gravitate pe care o simt acolo.

-Reușim, dar nu trebuie să vreau doar eu, doar știi cum e pe aici…

-Hai să ne punem de acord. Eu zic să faci tu partea de planning și mai departe să i-o dai spre aprobare către departamentul de…..

Credeți-mă, auzeam vorbele astea ca prin vis pentru că nu eram suficient de concentrat pe ceea ce aveam de făcut. Gândurile mele erau departe de acest loc care uneori adăposește cele mai morbide priviri și fapte.

Trecând peste necheful meu de muncă, constat că mai am doar două ore și că ar fi cazul să pun mâna să lucrez ca nu cumva să stau mai pierd timpul în plus pe clădirea vieții.

Deschid laptopul și o dată cu el se deschide și ușa biroului.

-Fuck, ce m-ai speriat. Credeam că nu mai vii azi.

Ea mă privea în tăcere ca și când era ceva absolut normal să vină la muncă fără să anunțe că vine și cumva modul în care a dat buzna la mine în colțișorul meu rupt de lume era aproape purrrfect (așa cum mi-a zis cineva mai de mult despre ea, iar eu am reținut cuvântul ăsta)

-Am venit că trebuia.

Asta era fraza ei  pe care obișnuia să o zică atunci când sosea pe nepusă masă la birou și se făcea comodă pe Pouf.

Domnul Chapeau Mr Peanut ce tocmai înfuleca un borcan de unt de arahide, coboară în fugă scările întrebându-ne dacă vrem ceva de la magazin. Păi mai bine vin și eu la magazin că avem nevoie de câte ceva, iar aici toată lumea poate să facă cumpărături pentru toată lumea că așa e frumos.

Mergem la magazin și nu în 3 că am fi fost prea mulți.

(PAUZA DE DRUM PANA LA MAGAZIN)

(NE-AM INTORS)

to be continued.